California Dreamin’
Am vazut de curand California Dreamin’ (nesfarsit) in regia regretatului Cristian Nemescu, castigator al premiului Prix un certain regard - mention (spécial) la festivalul de la Cannes. E un film pe care l-am anticipat de ceva vreme si voiam sa-l vad, la cinema, nu pe calculator. O regie excelenta si o imagine reusita, cu toate ca unele cadre mi s-au parut filmate haotic. Aici nu ma refer la compozitia din cadre care a fost excelenta, ci la felul in care au fost filmate, desi poate regizorul a intentionat sa fie asa.
Povestea se petrece in 1999, in timpul razboiului din Iugoslavia. In urma acordului dintre guvernul Romaniei si Aliatii NATO, acestia au primit libera trecere prin Romania atat in spatiul aerian cat si pe cel terestru, pentru a-si desfasura anumite operatiuni militare. Un tren NATO cu soldati americani transporta echipament strategic spre Kosovo si trece prin Romania. Echipamentul este descarcat de pe vapor la Constanta si incarcat pe un tren. Primele cadre in care soldatii americani se imbarca pe un autobuz vechi si prafuit fara climatizare pentru a merge din port la gara, arata kitsch-ul si decorul romanesc cu care suntem obisnuiti; reclame cu Fanta pe firma magazinelor, carute care circula pe aceeasi banda cu masinile, mormane de gunoi langa drum, botique-uri care vand casete cu manele, mancare, ciorapi de dama, sucuri, napolitane si alte produse.
Conform indicatiilor oficiale de la Bucuresti, trenul trebuie sa aiba trecere libera prin toate garile. Insa in satul Capalnita, seful de gara Stefan Doiaru (Razvan Vasilescu) refuza sa-i lase pe americani sa treaca pana nu vede actele vamale ale incarcaturii trenului.
Capitanul diviziei de americani, Jones (Armand Assante) incearca sa-l convinga sa le dea libera trecere spunand ca acest transport a fost autorizat de NATO si de guvernul Romaniei, la care Doiaru ii raspunde ca face ceva pe NATO, pe Clinton, “Si pe aia de la Bucuresti”.
Trenul e blocat in gara, iar birocratii de la Bucuresti taraganeaza lucrurile si nu trimit actele vamale. In acest timp, primarul satului organizeaza o petrecere campeneasca cu bere si mici, cu un manelist local imbracat ca Elvis si bineinteles, cu femei. Printre fetele care iau parte la petrecere e si Monica, fata lui Doiaru, eleva in clasa a XII-ea la liceul din sat. Se cupleaza cu tanarul sergent american dar pentru ca nu stie engleza, il ia pe Andrei, un coleg de clasa ca translator. Inca ceva. Lui Andrei ii place de Monica, numai ca e complexat si timid.
Scenariul chiar abordeaza acest aspect, aceasta realitate trista din Romania, aceea ca multe fete ar fi in stare sa faca orice numai ca sa plece in strainatate. In acest context, Despina, o colega de-a Monicai, ii spune plangand la un moment dat lui Andrei ca soldatul american cu care a dansat nu voia decat sex, “ca toti barbatii”, desi ea l-ar fi iubit sincer. Apropo de acest aspect, fac o paranteza. Imi spunea un prieten roman din State, ca isi doreste sa salveze o romanca din disperarea saraciei, sa o iubeasca, sa se casatoreasca cu ea si sa o duca cu el. Din pacate, a avut o dezamagire amara cu o fata din Romania. I-am spus: “Acum majoritatea romancelor au masina si destui bani, se descurca, nu mai au nevoie sa fie salvate. Oricum, cred ca te-ar privi de sus daca le-ai spune asa ceva. Se multumesc cu o dragoste mediocra si cu o situatie materiala relativ buna aici in tara. Asa ca nu prea mai ai pe cine sa salvezi. Daca veneai acum opt ani, mai aveai sanse.”
Stationarea americanilor in satul Capalnita dureaza cinci zile, timp in care grangurii de la Bucuresti incearca sa-l mituiasca si sa-l intimideze pe Doiaru, ca sa lase trenul sa plece. Doiaru refuza si ii spune calm unui reprezentant al guvernului venit in sat, “Dvs. imi cereti mie sa incalc legea ?“
Aceasta e de fapt o rafuiala personala a lui Doiaru cu americanii, pe care i-a asteptat din 1944. La un moment dat ii spune acest lucru capitanului Jones. “Si noi v-am asteptat pe voi americanii, sa veniti sa ne salvati de rusi, de nemti, de comunisti. V-am asteptat cincizeci de ani, acum asteptati si voi. “
Flash-backurile care ni-l arata pe Doiaru cand era copil cu parintii lui si cu bunicul, in timpul bombardamentelor din 1944, ne dezvaluie putin din trecutul acestui om si putem intelege de ce e suparat pe americani. O bomba cazuta langa el cand era copil si care nu a explodat, parca il urmareste toata viata, pana acum cand americanii au ajuns la noi in tara. O alta stafie a trecutului il urmareste, fabrica al carei proprietar era bunicul sau, confiscata de comunisti si acum pentru ca vrea sa si-o revendice, isi atrage dusmania celor care lucrau acolo.
Capitanul Jones si primarul (un personaj foarte realist, poate cel mai realist din tot filmul; superficial, chefliu, servil, facandu-si mii de cruci si primindu-i pe americani “crestineste, ca niste buni crestini ce suntem”, primarul Capalnitei este genul de om care se incadreaza in tipologia de om format dupa 1990, descris atat de bine in “Radiografia unui dezastru” de Horia R. Patapievici) profita de aceasta dusmanie si incita spiritele impotriva lui Doiaru. Cand actele sosesc in sfarsit de la Bucuresti, americanii pleaca lasand in urma un sat in fierbere si violenta.
O tragi-comedie, mai mult tragic decat comic, filmul prezinta realitatea trista a romanilor, intr-o maniera umoristica. Niste adevaruri dure spuse intr-un context amuzant. Alaturi de Filantropica, Moartea domnului Lazarescu si Occident, California Dreamin’ se inscrie in randul filmelor care aduc in prim plan neo-realismul romanesc. Inca un film care ne aduce aminte ca nici unul din guvernele care s-au perindat la conducere in ultimii 17 ani, nu a fost in stare prin felul in care a administrat lucrurile, sa-si motiveze cetatenii, mai ales pe cei tineri, sa ramana in tara.
Trenul e blocat in gara, iar birocratii de la Bucuresti taraganeaza lucrurile si nu trimit actele vamale. In acest timp, primarul satului organizeaza o petrecere campeneasca cu bere si mici, cu un manelist local imbracat ca Elvis si bineinteles, cu femei. Printre fetele care iau parte la petrecere e si Monica, fata lui Doiaru, eleva in clasa a XII-ea la liceul din sat. Se cupleaza cu tanarul sergent american dar pentru ca nu stie engleza, il ia pe Andrei, un coleg de clasa ca translator. Inca ceva. Lui Andrei ii place de Monica, numai ca e complexat si timid.
Scenariul chiar abordeaza acest aspect, aceasta realitate trista din Romania, aceea ca multe fete ar fi in stare sa faca orice numai ca sa plece in strainatate. In acest context, Despina, o colega de-a Monicai, ii spune plangand la un moment dat lui Andrei ca soldatul american cu care a dansat nu voia decat sex, “ca toti barbatii”, desi ea l-ar fi iubit sincer. Apropo de acest aspect, fac o paranteza. Imi spunea un prieten roman din State, ca isi doreste sa salveze o romanca din disperarea saraciei, sa o iubeasca, sa se casatoreasca cu ea si sa o duca cu el. Din pacate, a avut o dezamagire amara cu o fata din Romania. I-am spus: “Acum majoritatea romancelor au masina si destui bani, se descurca, nu mai au nevoie sa fie salvate. Oricum, cred ca te-ar privi de sus daca le-ai spune asa ceva. Se multumesc cu o dragoste mediocra si cu o situatie materiala relativ buna aici in tara. Asa ca nu prea mai ai pe cine sa salvezi. Daca veneai acum opt ani, mai aveai sanse.”
Stationarea americanilor in satul Capalnita dureaza cinci zile, timp in care grangurii de la Bucuresti incearca sa-l mituiasca si sa-l intimideze pe Doiaru, ca sa lase trenul sa plece. Doiaru refuza si ii spune calm unui reprezentant al guvernului venit in sat, “Dvs. imi cereti mie sa incalc legea ?“
Aceasta e de fapt o rafuiala personala a lui Doiaru cu americanii, pe care i-a asteptat din 1944. La un moment dat ii spune acest lucru capitanului Jones. “Si noi v-am asteptat pe voi americanii, sa veniti sa ne salvati de rusi, de nemti, de comunisti. V-am asteptat cincizeci de ani, acum asteptati si voi. “
Flash-backurile care ni-l arata pe Doiaru cand era copil cu parintii lui si cu bunicul, in timpul bombardamentelor din 1944, ne dezvaluie putin din trecutul acestui om si putem intelege de ce e suparat pe americani. O bomba cazuta langa el cand era copil si care nu a explodat, parca il urmareste toata viata, pana acum cand americanii au ajuns la noi in tara. O alta stafie a trecutului il urmareste, fabrica al carei proprietar era bunicul sau, confiscata de comunisti si acum pentru ca vrea sa si-o revendice, isi atrage dusmania celor care lucrau acolo.
Capitanul Jones si primarul (un personaj foarte realist, poate cel mai realist din tot filmul; superficial, chefliu, servil, facandu-si mii de cruci si primindu-i pe americani “crestineste, ca niste buni crestini ce suntem”, primarul Capalnitei este genul de om care se incadreaza in tipologia de om format dupa 1990, descris atat de bine in “Radiografia unui dezastru” de Horia R. Patapievici) profita de aceasta dusmanie si incita spiritele impotriva lui Doiaru. Cand actele sosesc in sfarsit de la Bucuresti, americanii pleaca lasand in urma un sat in fierbere si violenta.
O tragi-comedie, mai mult tragic decat comic, filmul prezinta realitatea trista a romanilor, intr-o maniera umoristica. Niste adevaruri dure spuse intr-un context amuzant. Alaturi de Filantropica, Moartea domnului Lazarescu si Occident, California Dreamin’ se inscrie in randul filmelor care aduc in prim plan neo-realismul romanesc. Inca un film care ne aduce aminte ca nici unul din guvernele care s-au perindat la conducere in ultimii 17 ani, nu a fost in stare prin felul in care a administrat lucrurile, sa-si motiveze cetatenii, mai ales pe cei tineri, sa ramana in tara.
Lucian Buzea
Comentarii
Cinste lor! celor care fac onoare acestei tari, chiar si dupa moartea unora dintre ei...