Circul periodic al alegerilor, însoţit evident de nelipsitele acrobaţii mediatice, mă face să mă gândesc de fiecare dată la miza pusă în joc şi anume puterea. E greu de dat o definiţie generală a puterii, dar trebuie să încep de undeva, aşa că pentru început mă limitez la ceea ce se numeşte "putere politico-administrativă" - concept restrâns pe care de obicei îl înţelegem ca posibilitate a unei persoane care face parte din sistemul administraţiei de stat de a dispune în anumite limite de pârghiile acestuia în scopul de a conduce pe ceilalţi.
Într-o societate ideală, am numi această posibilitate "responsabilitate", expresia "a conduce pe ceilalţi" ar deveni "a servi pe ceilalţi", iar "competenţa" ar fi unitatea de măsură pentru putere. Din păcate suntem departe de o societate ideală, iar puterea unei funcţii este determinată în mod arbitrar de persoana care o ocupă. Aşa că orice discuţie despre putere va include invariabil atributele personale prin care ea devine efectivă: determinare, consecvenţă, abilitate, influenţă. În momentul în care acestea se substituie capacităţii, meritelor sau prestigiului, puterea încetează să mai fie un instrument al binelui comun, devenind mijlocul perfect pentru a câştiga bani sau notorietate.
În faţa unei astfel de înţelegeri a conceptului de putere e greu sa fim obiectivi, iar judecăţile de valoare cu privire la persoanele care deţin puterea la un moment dat sunt arbitrare şi adesea preconcepute. Uneori punem la îndoială orice reuşită a unei persoane antipatice, folosind fiecare ocazie pentru a profeţii următorul eşec care să-i demonstreze incompetenţa. Alteori ridicăm în slăvi pe cineva şi suntem în stare să-i scuzăm orice greşeală în aşteptarea unei victorii de răsunet care va fi nu doar a lui ci şi a "binelui" triumfător în luptă cu "răul".
Discuţii, certuri, vorbe grele. Oricare ar fi opiniile unora sau altora, exprimarea lor arată interesul pentru oamenii care conduc şi pentru modul de exercitare a puterii. De data asta n-a fost însă cazul, absenteismul de la alegerile de duminică a arătat un dezinteres total. În mod evident majoritatea alegătorilor a înţeles foarte bine că proclamaţii câştigatori de ieri nu au câştigat de fapt mai nimic, a fost mai mult un exerciţiu de imagine. A lipsit miza esenţială: puterea.
Probabil că la alegerile următoare vor fi mai mulţi votanţi, iar vacarmul preelectoral pe măsură. Pe mine însă nu mă mai interesează. Cred că am asociat prea mult timp în mintea mea conceptul de putere cu ideea de mase, de popor, de stat. De fapt nu ştiu mai nimic despre putere. Ar fi cazul să mă gândesc mai serios la asta.
Într-o societate ideală, am numi această posibilitate "responsabilitate", expresia "a conduce pe ceilalţi" ar deveni "a servi pe ceilalţi", iar "competenţa" ar fi unitatea de măsură pentru putere. Din păcate suntem departe de o societate ideală, iar puterea unei funcţii este determinată în mod arbitrar de persoana care o ocupă. Aşa că orice discuţie despre putere va include invariabil atributele personale prin care ea devine efectivă: determinare, consecvenţă, abilitate, influenţă. În momentul în care acestea se substituie capacităţii, meritelor sau prestigiului, puterea încetează să mai fie un instrument al binelui comun, devenind mijlocul perfect pentru a câştiga bani sau notorietate.
În faţa unei astfel de înţelegeri a conceptului de putere e greu sa fim obiectivi, iar judecăţile de valoare cu privire la persoanele care deţin puterea la un moment dat sunt arbitrare şi adesea preconcepute. Uneori punem la îndoială orice reuşită a unei persoane antipatice, folosind fiecare ocazie pentru a profeţii următorul eşec care să-i demonstreze incompetenţa. Alteori ridicăm în slăvi pe cineva şi suntem în stare să-i scuzăm orice greşeală în aşteptarea unei victorii de răsunet care va fi nu doar a lui ci şi a "binelui" triumfător în luptă cu "răul".
Discuţii, certuri, vorbe grele. Oricare ar fi opiniile unora sau altora, exprimarea lor arată interesul pentru oamenii care conduc şi pentru modul de exercitare a puterii. De data asta n-a fost însă cazul, absenteismul de la alegerile de duminică a arătat un dezinteres total. În mod evident majoritatea alegătorilor a înţeles foarte bine că proclamaţii câştigatori de ieri nu au câştigat de fapt mai nimic, a fost mai mult un exerciţiu de imagine. A lipsit miza esenţială: puterea.
Probabil că la alegerile următoare vor fi mai mulţi votanţi, iar vacarmul preelectoral pe măsură. Pe mine însă nu mă mai interesează. Cred că am asociat prea mult timp în mintea mea conceptul de putere cu ideea de mase, de popor, de stat. De fapt nu ştiu mai nimic despre putere. Ar fi cazul să mă gândesc mai serios la asta.
Comentarii